Descriere
Omul milostiv* va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.
Proverbele 22:9
Campanie incepută la: 06/11/2022
Povestea lui Valentin
După ce m-am întors de la muncă, am vrut să curăț acoperișul de frunzele adunate. În timp ce eram sus pe casă, mi s-a făcut rău, am căzut și mi-am fracturat coloana în două locuri. În plus, mi-am rupt 12 coaste și am făcut comoție cerebrală, povestește bărbatul de 32 de ani, amintindu-și de cea mai cumplită zi din viața lui, 24 mai 2021.
Imediat după cumplitul accident, Valentin a fost transportat de urgență la spital, în stare gravă. Acolo a fost operat și a primit un diagnostic crunt – paraplegie flască.
Din acel moment, viața mea a devenit un chin. Dintr-o persoană veselă, plină de viață, care a muncit de la o vârstă fragedă pentru a-și ajuta familia și a-și crește băiețelul de 5 anișori, am ajuns o persoană dependentă, țintuită într-un cărucior cu rotile, un om care nu mai poate munci și care e nevoit să apeleze la ajutorul celor din jur pentru lucruri mărunte, mai spune tânărul deznădăjduit de turnura neașteptată pe care a luat-o viața lui.
Astăzi, bărbatul abia se mai poate încălța singur și se bucură că se poate hrăni și urca sau coborî din pat în scaunul cu rotile fără să ceară ajutorul rudelor și pentru aceste lucruri. Numai bărbat să nu fii când ai o familie de întreținut și de susținut și tu cu greu reușești să nu clachezi în fața atâtor limitări și a unei perspective sumbre a bolii!
În toată această tristă poveste există totuși ceva bun, o speranță că lucrurile nu trebuie se încheie așa pentru Valentin. Cu ajutorul kinetoterapiei și a altor proceduri de recuperare neuromotorie, tânărul își poate recăpăta mobilitatea. Da, este posibil ca Valentin să meargă din nou pe propriile picioare, dar asta dacă și numai dacă va strânge 35.000 ron pentru a-și plăti tratamentele pe care trebuie să le urmeze în următoarele luni.
Din păcate, costurile ne depășesc cu mult posibilitățile financiare. Îi cerem Bunului Dumnezeu să ne lumineze și să îl susținem pe Valentin, să-l punem pe picioare cu ajutorul kinetoterapiei, care l-ar ajuta să revină la o viață normală. Vă rugăm din suflet să ne fiți alături, ne-au transmis soția și mama bărbatului.
Orice donație făcută în conturile Asociației „Strigat De Ajutor” îi poate reda lui Valentin viața dinaintea cumplitului accident. Puținul fiecăruia dintre noi poate însemna cel mai important lucru pentru el – să meargă din nou, să poată munci pentru a-și întreține familia și să se bucure din plin de viață ca orice tânăr!
Împreună vom reuși!
Vă mulțumim fiindcă îi oferiți șansa la o viață normală!
Titular cont:
ASOCIATIA STRIGAT DE AJUTOR
C.I.F: 46364654
Orice donație contează!
Doneaza prin transfer bancar: cu Mentiunea:VALENTIN Doneaza prin PayPal: cu Mentiunea:VALENTIN
Banca Transilvania
LEI: RO24BTRLRONCRT0652451101
EURO: RO71BTRLEURCRT0652451101
USD: RO75BTRLUSDCRT0652451101
SWIFT: BTRLRO22
Banca ING
LEI: RO11INGB0000999912581904
Orice donație contează!
Asociația Strigăt De Ajutor
Legal Advisor Department
Ciprian Lupascu:Manager Proiect
Multumim de ajutor,
Asociatia Strigat de Ajutor!